Cum a fost in JuKa-tribul de vara 2014

foto-mare-tabara-2014-site– de Paul Dumitru

Ediția a patra a taberelor JuKaVa a fost o călătorie de explorare a plaiurilor din zona Bran, Șimon, unde ne aștepta minunata pajiște verde și livada de meri care se așterne la poalele unui deal interminabil.

Am și urcat pe acest deal, ca să vedem cât de înalt, abrupt, dificil este. Și ce bine e atunci când ajungi în vârful “dealului”, indiferent dacă e unul cu iarbă uscată și verde sau unul dinăuntrul nostru! De menționat că uneori e de ajutor să nu urci singur!

Diminețile le-am început, ca de obicei, cu exerciții de înviorare în aerul curat și răcoros de august, pe care-l sorbeam cu poftă în plămâni. Un miros de pământ reavăn și verde ne înconjura de fiecare dată.

Printre diverse activități creative (cum a fost, de exemplu, să ne construim tot soiul de coliere din mărgele colorate), ne-am tot aventurat prin natura dimprejur. Nu de alta, dar dealurile line și verzi din zonă nu merită ratate pentru nimic în lume.

Și ca să avem pretexte cât mai bune s-o facem, am pornit în tot soiul de călătorii tematice. Cum a fost în ziua aerului, când nu doar am construit avioane zburătoare din hârtie, ci am și pornit să-nălțăm zmeie pe cerul albastru.

Am avut zmeie care s-au ridicat chiar și deasupra stâlpilor de curent rurali, care tronează semeți deasupra copacilor, pe cârfuri de coline. Plus că vremea a fost perfectă pentru zbor, cu un vânt în rafale, oscilând între domol și îndrăzneț.

Și da, v-ați prins, zilele au fost cu tematică. Am avut, de asemenea, și ziua pământului, atunci când ne-am conectat cu natura și am lucrat în lut modelabil, construindu-ne propriile totemuri și talismane, sculptate cu diverse instrumente complexe, cum ar fi… scobitorile.

Ne-am adunat pentru asta pe pământul (a se citi terenul) din curtea pensiunii, sub copacul dăruitor de umbră, unde am dat drumul creativității și dibăciei. Ce a ieșit la final, puteți și voi foarte bine să vedeți, pentru că nu ne-a fost teamă să etalăm rezultatele în soarele deja dogoritor al orelor prânzului, pentru a se usca.

V-am povestit, oare, cât de plăcut este să te cufunzi într-o activitate creativă cu totul (știți voi, în acel fel serios al copiilor, în care nimic altceva nu mai există în jur), în timp ce în jurul tău trece încet-încet ziua, oră cu oră, moment cu moment, până se lasă înserarea?

Despre seri nu avem prea multe poze de arătat, pentru că am făcut puține, dar vă putem spune, așa pe nevăzutelea, că s-a lăsat cu citit povești, cu jocuri, cu mici adunări liniștite și jocuri cu lanternele. Acele momente din zi când chiar și cele mai rigide măști cad jos și suntem noi înșine de la un capăt la altul. Până când pleoapele devin grele și ne lovește somnul.

Că tot veni vorba de măști, nu doar ni le-am dat jos, ba chiar ne-am și confecționat unele pe care ni le-am pus pentru a ne pregăti de deja clasicul dans în jurul focului de tabără. Care, de data asta, a avut loc la lăsatul înserării. Atunci când ultimele raze de soare trec pe deasupra dealurilor din depărtare și lumina caldă mângâie încet iarba și frunzele și pielea acoperită acum cu diverse armuri și costume care mai de care mai colorate și creative. Până când și soarele a dispărut și ne-a înconjurat, pe nesimțite noaptea.

Și dacă tot vorbeam mai sus despre momente liniștite, nu putem să sarim peste unele dintre cele mai plăcute și liniștite momente (rare, trebuie să recunoaștem) din zi: ora șoptită. Care nu e doar o oră, ci-s vreo două. După-amiaza.

Atunci ne strângeam cu mic-cu-mare în camerele largi de la etaj, unde ne construiam culcușul pentru stat degeaba în liniște deplină sau pentru jucat jocuri pe șoptitelea. Tare bine ne prindeau aceste clipe. Pentru ceea ce urma după aceea, desigur.

Un alt moment important a fost ziua de vizitat rezervația de urși, unde am stat foarte aproape de câteva exemplare serioase de ursuleți. Nu doar vizita-n sine ci și călătoria până acolo au fost ca un mic drum inițiatic.

Mare parte din tabăra JuKaVa 2014 a fost dedicată, ca de obicei, curajului și autonomiei, și ce alt simbol mai bun să avem așa la-ndemână decât ursul brun. Dacă nu știați deja, România are cea mai mare populație de urs brun aflat în libertate și în rezervații naturale din Europa.

Parte a programului dedicat curajului au fost și o serie de jocuri prin care să ne exersăm încrederea reciprocă, atunci când am învățat să ne coordonăm, legați la ochi fiind.

Nu a fost cazul să apelăm la încredere și în jocul de-a stropitul cu apă, deoarece acolo lucrurile se desfășoară pe cel mai haios sistem valabil în această galaxie: “scapă cine poate!”. Din păcate (sau din fericire), nimeni nu a scăpat neudat, nealergat, și fără să tragă o porție serioasă de râs.

Oxitocine am eliberat în fiecare zi, și parcă pe zi ce trecea cu atât mai consistente deveneau momentele de bucurie, împărtășire, conexiune, conviețuire și armonie.

Despre plimbarea cu căruța nici nu mai e nevoie să vă povestim cât de haioasă și meseriașă a fost.

Vă spunem că, ar fi după noi, taberele nu ar fi doar în vacanțe, ci ar deveni ceva permanent. Așa ar trebui să fie școala!

Te așteptăm și pe tine în taberele noastre, la anul!