Cum a fost în Juka-Tribul de vară 2016

– de Paul Dumitru

“Cum ar fi să facem o tabără mai trilu-lilu?”, ne-am întrebat. Și am început să răspundem prin a gândi activități trăznite, altfel, care să conțină mult-mult entuziasm, dar care să și poată lăsa loc și pentru diverse întrebări personale, descoperiri de sine și explorări ale eului.

Că doar de-asta facem taberele JuKaVa, ca să ne distrăm, să ne simțim foarte bine, să descoperim ce trebuie să facem ca să ne fie bine împreună și să ieșim, la final, mai bogați pe dinăuntru.

 

De exemplu, juka-tribul acesta a avut multe activități de crafting. Practic aproape în fiecare după-amiază ne adunam la mesele din grădină, scoteam sarsanalele cu materiale creative și ne așterneam pe creat lucruri. Unii animale zburătoare, alții tot soiul de decupaje din lemn.

Nimic întâmplător însă, căci și unele și altele trebuia să exprime ceva din noi. Venea un moment în care descriam creația și explicam ce legături făcusem. De exemplu, o pasăre cu pene pufoase are legătură cu faptul că suntem blânzi și răbdători cu cei din jur.

Știu-știu, poate nu ați fi făcut legătura asta pe cont propriu, dar ideea nu e să fie ceva logic, neapărat, cât mai degrabă creația să fie îmbălsămată cu sentimente frumoase, propii și în ea să proiectăm lucruri pe care ni le dorim la noi.

 

Pare că oricum, valul acesta creativ s-a revărsat în multe direcții. Atât plicurile prieteniei, cât și jurnalele taberei au fost de asemenea niște exemplare demne de pus în ramă, pline de idei faine, nu doar de povești scrise.

Atât jurnalele cât și plicurile sunt actualizate zilnic și sunt printre amintirile palpabile pe care cei mici le iau cu ei la finalul taberei și, deci, joacă un rol foarte important.

 

Iar una dintre cele mai captivante activități a fost, zicem noi, cea a lumii din cocă. Unde mai întâi am făcut (ei, nu chiar literalmente) o faie în cocă colorată lichidă. Pe care am tot modificat-o apoi până a ajuns să poată fi pusă-n diverse forme și modele.

Ideea era ca în final creația să descrie atât o intenția a grupului care lucrase la ea, cât și o contribuție particulară a fiecăruia. În așa fel încât totul să nu fie doar o simplă adunare a bucăților, dar nici să nu se mai vadă contribuția fiecărui membru.

 

Desigur că drumețiile nu au lipsit, plus aventuri, urcatul în copaci, suitui pieptiș al dealului care începea chiar la baza pensiunii unde eram cazați și plimbarea de după furtună, într-un aer răcoros de august.

Când vine vorba de natură, totul e splendid în zona Bran/Șimon, unde am fost în acest an. Dealuri mlădioase, natură pură, munții care se ițesc în depărtare, iarbă și flori la tot pasul, chiar și prin cele mai sălbatice depărtări.

 

Ah, și ca să nu uităm, poate una dintre cele mai distractive activități a fost quest-ul. Împărțit pe două etape: mai întâi cel pregătit de noi lor. Iar apoi cel pregătit de ei înșiși, pe grupe, unii altora.

Am putea să ne lăudăm chiar (pe rând), despre cum quest-ul trainerilor a fost mai distractiv, iar quest-ul copiilor a fost mult mai șturlubatic și aventuros.

 

Și am mai putea adăuga pe listă focul de tabără, unde adunăm noi cu propriile mâini și puteri cât de multe lemne de foc putem, din cele aruncate prin natura din jur, iar apoi încingem un dans și cântăm în jurul flăcărilor, care, când sunt mai în toi, se ridică foarte scus și scuipă tăciuni către cerul înstelat.

 

Ah, da, și jocurile încrederii, dar pe acestea probabil deja le știți, nu mai sunt o noutate. Le cam repetăm în fiecare tabără, pentru că sunt esențiale atât în particlar, cât și în viața de zi cu zi, când adeseori ni se întâmplă să fie nevoie să ne lăsăm purtați și de alții în drumurile noastre. Ceea ce poate fi anxietant, sau reconfortant. Depinde cum privești sau cum ai experimentat o astfel de situație înainte. Cu ochii deschiși sau cu ochii închiși?