Cum a fost în JuKa-Tribul de vară 2015

– de Paul Dumitru

E vară. August. Soarele încă are răbdare și se mută de-a lungul cerului fără grabă, iar în lumina lui caldă de final de zi ne întindem brațele și respirăm adânc, adulmecând totodată mirosul vag de lemn ars de la focul din depărtare, adus de câte o adiere de vânt.

Cel mai haios este să facem bărcuța. Corpul se arcuiește și plutim pe burtă. E interesant să intri în poziții complicate și total nespecifice, dar fără să te doară totuși câtuși de puțin vreo parte a corpului.

Iar după vreo postură mai provocatoare, poziția culcat e ca balsam pentru corp. Fiecare mușchi se relaxează. Aaaaaaaaaah. Stăm întinși pe fața pământului. Suntem acasă. Se aude susur de greieri de câmp.

 

 

 

 

 

 

În tribul făuritorilor, din august 2015, am fost puși pe… făurit, desigur. De la făuritul jurnalelor, până la făuritul dream catcher-elor, unele dintre cele mai frumoase obiecte lucrate de mână.

Motivul pentru care am pornit cu această temă în minte în momentul în care am conceput programul taberei a fost ideea de terapie ocupațională. Cu alte cuvinte, când creezi ceva cu propriile mâini, simți satisfacție, plăcere, intri în starea de flow (când ești în mijlocul procesului) și, ulterior, îți crește stima de sine, pentru că, iată!, ești capabil să produci un obiect util sau frumos.

Creăm lucruri și pentru că ne dau un sens, și din curiozitate, și din nevoia de a ne exersa o abilitate, de a o dezvolta și de a ajunge foarte buni într-o direcție anume. De exemplu, putem să devenim experți în creat dream-catchere. Sau în brățări. Unii copii chiar așa au făcut: au creat un prototip, după care au vrut să mai facă unul pentru mama, unul pentru atat, altul pentru bunicul, altul pentru nu-știu-ce mătușă.

Când creezi, îți vine poftă de și mai multă creație.

Același lucru îl putem spune și despre lucrul în echipă: este  captivant și plăcut să colaborăm, să creăm împreună cu cineva, să-l descoperim pe celălalt și pe noi în relație cu el.

Iar a avea o misiune pe care trebuie s-o rezolvăm în echipă este cu atât mai interesant. Cu atât mai mult cu cât apar și provocări de grup: cum îi facem pe ceilalți să ne asculte părerea, să ne urmeze, să ne înțeleagă.

Sau, dimpotrivă, cum facem să acceptăm că poate ideea celuilalt e mai bună. Cum facem să contribuim, chiar și atunci când nu reușim să ne însușim cel mai important rol care ne va scoate în față ca fiind mai buni. Cum facem să potrivim competiția cu spiritul de echipă.

La fel de interesant poate fi însă și să lucrăm în echipă fără a avea vreun motiv să devenim competitivi: când ne adunăm în jurul unei idei creative.

Astfel, și provocările se schimbă. E mai degrabă dificil să găsim un sens într-o lucrare comună, atunci când sensul nu este dat de câștigarea unei competiții. Iar o provocare-n sine este însuși efortul de a nu deveni competitivi. De a nu face din competitivitate un scop în sine.

Atelierele de făuritori au fost de creat dream catchere; de traforaj: imaginat și tăiat personaje și forme; de mărgelit: creat brățări sau mărgele.

N-o să vă vină să credeți cât de încântați au fost, chiar și de ultimul, inclusiv băieții. Bine că am făcut fotografii…

Nu am lăsat mai prejos nici activitățile de dezvoltare emoțională, în care am învățat despre persoanele cu adevărat importante din viețile noastre, despre emoții și despre cum le recunoaștem și gestionăm. De altfel, tribul în sine e gândit să înglobeze această bucată de dezvoltare personală pentru copii, prin însăși structura de organizare cu traineri-psihologi.

 

Au urmat, desigur, drumețiile. Dealurile din zonă și-au desfăcut potecile și ne-au permis să pornim chiar de lângă cabană, până hăt, departe, la muntele verde.

Ne-am aventurat printre tufe de cătină, fire de iarbă, zumzet de gâze și fluturi.

Iar pe drum am făcut un popas la marele buștean care ne-a ținut pe toți, ca o bancă imensă. Acolo am și inventat simpaticul cântec: “Un jukavist, se legăna, pe o butură de leeeemn, și pentru că, nu se rupea, a mai chemat un jukavist”. Un remake după cunoscutul “Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”.

Cu ce altceva puteam încheia mai bine ziua decât cu un foc de tabără mare-mare de tot, creat cu vreascuri adunate împreună cu copiii. Ne-î încălzit frunțile, ne-a făcut să să ne minunăm de măreția lui, am cântat și ne-am simțit “împreună”.

 

 

 

Una dintre cele mai distractive bucăți a fost vizita de la baia cu apă sărată, unde am înotat și am descoperit că, de la salinitatea crescută, nimic nu ne putea trage la fund.

De aceea am și ajuns să plutim necontenit, exersând tot soiul de poziții în apă și luând în stăpânire insula de lemn cu care ne-am mutat de colo-colo pe luciul apei.

Cine a avut curaj (adică aproape toți) a încercat și apa rece din piscina pentru copii, unde ne-am bălăcit cu toată pofta din dotare.

 

 

 

Iar spre final am lăsat unele dintre cele mai impactante activități: jocurile de curaj. Acolo unde, la pădurea de mâini, trebuia să alergi cu viteză spre rândul de copăcei frunzoși și să ai încredere că toți vor ridica crengile… adică mâinile la timp.

 

 

 

 

La vulpea și iepurașul, amândoi sunt legați la ochi și încearcă să se găsească unul pe altul într-un țarc viu.

 

 

 

 

 

La alergatul cu ochii închiși trebuie să fugi câțiva metri buni, legat la ochi, avân încredere că nu au cum să ajungi decât într-un singur loc – în brațele primitoare ale trainerilor JuKaVa.

 

Ne-am distrat pe cinste, am crescut împreună și am dezvoltat diverse părticele din noi.