JuK-Ateliere: Cum a fost in octombrie

Toamna s-a așezat, frunză cu frunză, în straturi colorate pe la fereastrele fiecăruia. Așa am început și noi să așezăm, experiență cu experiență, noi ediții ale atelierelor JuKaVa și noi concepte de ateliere pe care abia ce le-am lansat și la care vă invităm și pe voi.

Ne-am distrat din plin, dar am și învățat o mulțime de lucruri, părinți și copii deopotrivă. Iată câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut în ultima vreme:

 

EXPLOZIA DE SENZAȚII

Ne-am jucat, am învățat, ne-am relaxat și ne-am concentrat pentru a explora materiale surprinzător de accesibile, dar cu o tonă de proprietăți utile dezvoltării motricității fine și tuturor simțurilor, la atelierul Colțul Senzorial.

 

NOI, COLORAȚII

Am învățat despre relații, despre cum le putem armoniza, și despre cum relațiile ne fac să fim întregi – fiecare cu învățătura și culoarea ei, ca niște mandale colorate, diverse, complexe și unice, la atelierul Colorful me.

 

LOCUITORII DE LA MANSARDĂ

La atelierul Căsuței din capul meu-am cunoscut pe Tia Empatia, Șeful cel mare, Mo cel Mânios, Flexilă și alte 3 personaje-cheie care ne ajută în luarea deciziilor potrivite și folositoare în viață. Dar și cum, dacă ne le ajutăm să conviețuiască, ajungă să facă haos și să trântească la palancă la pământ starea noastră interioară de bine.

 

Hai și tu la ateliere JuKaVa? »