Incursiune in valea rabdarii, de mana cu Erus

– de Cristina Dinu Popa

Îmi e foarte dificil să-mi păstrez răbdarea, uneori. Iar atunci când mi se golește rezervorul, încep să-mi mișc degetele, găsesc lucruri cu care să le ocup, mă joc cu paharul, iar uneori, în cazurile grave de pierdere a răbdării, pur și simplu simt că mă mănâncă pielea!

Anul trecut, într-o dimineată răcoroasă de la finalul lunii septembrie, în timp ce tot orașul incă dormea dus și avea să mai doarmă câteva ore, eu tocmai încuiam ușa apartamentului, coboram tiptil treptele, trăgeam un căscat moale și urcam, cu oareșce strângere de stomac, în masină. Urma un drum de 8 ore de-a curmezișul Carpaților, din București pană aproape de Cluj, la un retreat de 10 zile unde urma să înlocuiesc toate cuvintele mele – și credeți-mă, am destule! – cu tăcere.

Nu m-aș fi așteptat să fie, de fapt, mult mai mult de atât.

Acum, la un an distantă și după ce am avut deja și o a doua experiență de acest gen, pot cu atât mai mult să spun că în acele zile am fost insoțită de multă răbdare, acceptare, dragoste și înțelepciune. Sunt niște cuvinte mari, așa e, dar a sta în tăcere și în meditație atâtea zile inseamnă, de fapt, a sta singur cu tine însuți, chiar dacă în jurul tău sunt și alți tăcuti ca tine.

citat-despre-asteptare

Am avut astfel răgazul și ocazia să mă însoțesc pe mine însămi în procesul de creștere zilnică, la fel cum aș însoți o plantă care îmi e dragă. Să-mi dau încurajări, să îmi ofer spațiu, să accept ce mi se întâmplă și să mă bucur de roadele răbdării mele. Răbdare care acolo avea timpul să se manifeste cam în orice formă avea chef: răbdarea de a mesteca în tihnă; răbdarea de a mă ridica încet de jos; răbdarea de a păsi; răbdarea de a privi în jur; răbdarea de a nu ști cât e ceasul și de a nici nu-mi păsa măcar; răbdarea de a medita; răbdarea de a face pași mici și înceți în plimbări prin natură; răbdarea a venit în atâtea forme, încât ulterior, revenind în București, am avut nevoie de niște rădare și pentru a mă readapta la nerăbdarea unui oraș în continuă mișcare.

A fost, una peste alta, un soi de drum inițiatic, plin de provocări, care m-a ajutat să ajung mai aproape de mine însămi și de resursele mele.

Tot un drum inițiatic și o exersare din plin a răbdării face și Erus în povestea pentru copii scrisă de Alec Blenche, despre care vreau să vă povestesc în continuare: “Erus și Valea Răbdării”.

EMOȚII ETC.

banner-lateral-coperta-alecErus și Valea Răbdării este o carte care mă alină și mă provoacă. Mă face curioasă. Mă ține în priză. Vorbește de valori dragi mie și folositoare în viața oricui. Ele sunt explicate pe înțelesul unui copil, cu exemple concrete, astfel încât înțelegerea să vină în mintea celui mic încă înainte de a sosi explicația poveștii. Cu alte cuvinte, cartea lasă loc intuiției copiilor, și le oferă darul valoros al descoperirii: își pot da seama de adevărul cărții încă înainte că el să fie rostit în poveste, iar asta face că experiența descoperirii adevărului să fie a lor și doar a lor, nu a cărții. Cartea este doar un vehicul.

Este o carte în care emoțiile sunt permise, înțelese, în care li se dă sens. O carte în care personaleje practică recunoștința și bucuria și înțelepciunea. Testându-i-se răbdarea și fiind scos din zona de comfort, eroul nostru trece prin neputință, iritare, ratează înțelesul lucrurilor și are nevoie să se corecteze. Simte presiune din partea celorlalți, dar și recunoștință pentru ajutorul primit, se lasă surprins, simte bucurie pentru reușite și descoperiri. Câteodată se întristează, alteori e nedumerit și de multe ori își pierde răbdarea.

Erus seamănă mult cu un copil frumos și întreg – așa cum avem și noi pe acasă sau în suflete – și se comportă ca atare. Își găsește curajul și uneori îl pierde, își găsește calea și încrederea și uneori se abate de la ele… Ca fiecare dintre noi. Are călăuze de încredere de care se bucură și de care trebuie să își facă curaj să se despartă la timpul potrivit. Și, ah, cât de grele sunt despărtirile! Este entuziast, curios și uneori este cuprins de neputință și deznădejde… Știți vreun copil care nu a trecut prin asta? Sau un adult? :) Erus este o bucățica din fiecare dintre noi.

PUȚINTICĂ RĂBDARE

valea-rabdariiPe lângă această permisiune de a fi un copil/om întreg, căruia îi sunt permise toate emoțiile potrivite situației, mi-a plăcut căldura, înțelepciunea și claritatea cu care lucrurile sunt prezentate și explicate în carte. Și pentru mine răbdarea este mai prețioasă și mai conștientă acum după ce am citit aceste pasaje despre ea:

  • Răbdarea este una dintre cele mai importante virtuți ale omului. Se auzi vocea caldă a lui Tomari.
  • A avea răbdare inseamnă să speri în tăcere și să ai încredere că în cele din urmă lucrurile se vor rezolva. A avea răbdare inseamnă să aștepți, continuă bătranica. Inseamnă să suporți o amânare sau o situație care nu îți convine fără să te plângi.
  • Atunci când ai răbdare știi și înțelegi că unele lucruri au nevoie de timp pentru a se întâmpla. Așa precum o sămantă pe care o plantezi o să crească în timp într-o plantă sau într-un copac cu fructe. Acest lucru nu se va întâmplă peste noapte.
  • Dar la ce este bună răbdarea asta, întrebă Erus, în continuare nelămurit?
  • Răbdarea este foarte importantă, continua cu calm şi tact Tomari. Fără răbdare oamenii şi-ar dori totul acum, în momentul ăsta. Ar planta o sămânţă în pământ şi ar dori să mănânce fructul imediat. Ar avea probleme în a face lucruri care necesită timp şi munca, cum ar fi să termine o şcoală sau să înveţe să joace un sport sau să cânte la un instrument.
  • Atunci când oamenii sunt răbdători, nu se plâng, nu critică, ei îi iartă pe alţii pentru că întârzie şi fac lumea mai frumoasă mai blândă iar restul se simt în siguranţă în jurul lor.

Cartea asta are un fel al ei în care te face să îți dorești să fii un om mai bun. Înțelegi și vrei și tu să fii așa: iubitor, răbdător, înțelept, tihnit, relaxat, căci, vorba cărții: „Orice se crește cu iubire și răbdare”.

Și mai are ceva ce-mi place mult, peste toate lucrurile de mai sus: conexiunea cu natura. Alec -scriitorul-povestește cu căldură despre natură și o face participant la poveste. Ne este așa de ușor să uităm de aceste elemente care susțin viața și cu care ne întâlnim zilnic. De susținerea răbdătoare a pământului, de lumina bucuroasă a soarelui, de calitățile hrănitoare ale apei, de prospețimea aerului. Alec însă le introduce înțelept în poveste și le învăluie cu recunoștință în contexte foarte potrivite:

“Pămantul pe care merg oamenii și animalele și din care cresc toate plantele minunate cu care ne hrănim ne iubește și ne dăruieste cu multă răbdare și iubire toată această hrană. El nu cere nimic în schimb niciodată.”

Oare nu este acest lucru ceva la care uităm să ne gândim din când în când? La darurile simple și vitale ale naturii pentru fiecare dintre noi? Conexiunea cu natura este una esențială iar cartea îi oferă locul ei binemeritat, într-un mod curgător, cu sens, natural, semnificativ.

LEGUME RELOADED

vulpea-n-hamacPe langă natură ca mediu inconjurător, cartea asta te face să te îndrăgostești de legume și fructe – le prezintă atât de jucăuș și le integrează în poveste colorat și ușor (chiar cu poftă, aș zice!) încât nici nu știi cum, la finalul poveștii, îți vine să ronțăi un castravete, un morcov sau o frunză de spanac! Inedit și foarte potrivit pentru copii: legume și fructe ca natură ajutătoare într-o poveste cu mult sens. Cartea în sine nu este despre legume sau fructe, insă ele creează o parte din peisaj și din magie astfel încât și fără să vrei ajungi să le îndrăgești. Morovii și spanacul sunt ronțăite într-un hamac plin de relaxare și voie bună. Castraveții, ronțăiți pe un anumit pod… sunt magici :).

Toate aventurile cărții sunt insoțite si de cântece gingase pe care cei mici le pot asculta, si care fac experiența lor si mai voioasa.

Conștientizarea despre “împreună cu natura” este una largă în care ecosistemul ăsta frumos e asemuit cu o mare familie:

“Păi de exemplu greierașii și furnicile, florile și legumele, fructele și copacii, chiar și iarba și pămantul sunt familia noastră. Noi trăim impreună fericiți, ne ajutăm unii pe alții, ne iubim și locuim impreună aici în grădina de spanac cu toții, dacă nu inseamnă că suntem o familie, nu ce inseamnă.”

Exemplele și situațiile din carte sunt aproape de viața oricărui copil, și orice cititor poate rezona cu multe lucruri de acolo. Copilul meu interior a vibrat la unison cu Erus în multe din încercările, plăcerile sau neplăcerile lui. Cum de exemplu poate fi neplăcut să îți faci curat în cameră-însă cum putem face să găsim sens în asta? E neplăcut să aștepți-dar ce te poate ajuta să ai răbdare? “A avea răbdare” de fapt uneori vine la pachet cu nervi și iritare-dar ce ne-ar putea ajuta să ne relaxăm? Când suntem departe de cei dragi ne apucă tristețea și dorul-dar ce putem face care să ne fie de ajutor?

COPACI ÎMBRĂȚIȘAȚI

copaciȘi zău, cum să nu te îndrăgostești de o carte care spune: “Și să știi că un alt lucru pe care noi copacii îl iubim, în afară de somn, este să fim imbrătisati. Ne place foarte mult să fim luați în brațe. Așa că ori de câte ori vezi un copac, mai ales unul mai singuratic așa ca mine și care este mai departe de pădure și de frații lui, oprește-te și dă-i o imbrătisare. O să îl faci fericit.”

Cartea vorbește foarte pertinent și simplu despre niște virtuți folositoare: despre dragoste, adevăr, răbdare, generozitate, înțelepciune, încredere, și curajul de a fi întreg și de a trece prin toate câte drumul îți așează înainte. Pune totul într-un context foarte apropiat de natură, vorbește despre importanța fructelor și legumelor într-un mod jucăuș și natural.

O recomand orcui are încă în suflet o copilărie pură, un spirit căutător și curat, care tânjește după conectare, creștere și înțelepciune. Și mai ales cuiva căruia îi e dificil cu răbdarea. Va găsi aici o vale-ntreagă de răbdare, pe malurile căreia dările de seamă și acceptarea de sine înfloresc în nuanțe cum nu ați mai văzut.