Despre noi

Descrierea de 1 minut:

Prin programele noastre, îi aducem și pe copii și pe părinți împreună pe insula jucăușă JuKaVa unde vorbesc aceeași limbă. Îi invităm să se dezvolte și să interacționeze în cadrul unor evenimente, precum: petreceri aniversare (birthday parties), ateliere tematice cu o singură ediție (one time events) sau de lungă durată, tabere sezoniere, școli de vară, ieșiri de weekend, toate gândite conform principiilor dezvoltării armonioase. Ne concentrăm atât pe dezvoltarea abilităților motrice, cât și pe a celor emoționale și sociale. De aceea, orice program JuKaVa are drept valori integrarea în grup, sinceritatea, încrederea în sine, autonomia, autenticitatea.

Suntem singurii din piață care:

● OFERIM PROFUNZIME – în orice eveniment, prin tipurile de activități creionate, ducem cu un pas mai departe jocul copiilor – fie ca este vorba de dezvoltare emoțională, a relațiilor, a logicii sau a abilităților celor mici. Copiii se implică activ pe toată durata petrecerii si se simt integrați.
● AVEM TRAINERI SPECIALIZAȚI – activitățile noastre sunt conduse de traineri specializați și pasionați (nu animatori) care știu sa le ofere copiilor un model de implicare și comunicare sănătoasă. Numărul trainerilor este în concordanță cu numărul de copii care participă (unul la 5-6 copii) – pentru a putea să dezvolte o relație strânsă cu cei mici, și să observe care sunt provocarile potrivite pentru fiecare dintre ei.
● GARANTAM CALITATEA – Avem 100% participanți mulțumiți, părinți și copii.

Descrierea pe larg:

JuKaVa este un proiect care schimbă dinamica relației părinte-copil, prin activități ce combină joaca și principii de parenting sănătos (de ex. tabere, școli de vară, ieșiri de weekend, ateliere). Copiii învață să se integreze armonios în lume (cu încredere în sine și dorință de explorare), iar părinții își asumă mai conștient rolul (înțeleg cum să ofere iubire, cum să pună limite și cum să fie prezenți în relație), crescând copii cu adevărat fericiți.

Prin programele JuKaVa, părinții și copiii reușesc să-și construiască mai ușor relații autentice și să fie fericiți, participând la: evenimente tematice, ateliere, petreceri de tip quest, tabere de vară și consiliere. Acestea sunt o combinație armonioasă de jocuri, cunoștințe, experiențe, trăiri, stimuli, formule magice de relaționare sănătoasă, grijă pentru emoționalul celor mici și distracție.

Ce facem noi este să-i aducem și pe copii și pe părinți pe insula jucăușă JuKaVa unde vorbesc împreună aceeași limbă. Abordarea noastră asupra armonizării familiale este holistică, concentrându-ne pe dezvoltarea atât a abilităților motrice cât și pe a celor emoționale și sociale. De aceea, orice program JuKaVa va avea încorporat ambele dimensiuni, încurajând integrarea în grup, sinceritatea, încrederea în sine, autonomia, autenticitatea.

La atelierele dedicate celor mici, copiii vor avea ocazia să exploreze mai profund relațiile interumane și realitatea prin jocuri. Astfel vor crește creativi și descurcăreți, cu capacitatea de a visa și pregătiţi totodată să se bucure de realitate și să o schimbe în folosul lor.

Programele noastre se adresează și părinților care conștientizează propriul impact în viața copiilor lor și vor să-și asume mai conștient rolul pentru ca relația dintre ei să se bazeze pe înțelegere, deschidere și explorare. Părinții implicați vor reuși să vadă lumea prin ochii copilului lor, înțelegându-l astfel mai bine.

Magia noastră se manifestă mai ales în felul în care interacţionăm cu copiii. Trainerii noștri, conectaţi puternic la lumea celor mici, îi vor ajuta să integreze pas cu pas realitatea, fără a știrbi din farmecul copilăriei. Activităție și facilitatorii le vor da copiilor încrederea de a fi autentici și fericiți.

ECHIPA »